Paradoxul relatiei oamenilor cu „libertatea” este acela ca mai intai ei lupta pentru libertate, si apoi cu libertatea
Suntem uneori atat de preocupati sa intelegem ce ne va aduce ziua de maine incat uitam cu desavarsire ce s-a intamplat ieri. De aceea, o carte scrisa in 1941 de un psiholog ce vorbeste despre atractivitatea fascismului pentru oamenii acelor ani poate parea irelevanta 72 de ani mai tarziu. Si totusi, este mai relevanta ca oricand. Cartea se opreste asupra unui aspect important al structurii de caracter a omului modern, crucial pentru criza sociala si culturala a acelor zile, dar cu similitudini interesante cu Romania de dupa 1990: semnificatia libertatii pentru omul modern.
Teza principala a cartii este ca omul modern, eliberat din incorsetarile societatii preindividualiste care ii oferea siguranta, dar in acelasi timp il limita, nu a castigat libertate in sensul ralizarii eului sau individual, al exprimarii capacitatilor sale intelectuale, emotionale si senzoriale. Libertatea, desi i-a oferit independenta si rationalitate, in acelasi timp l-a izolat, creandu-i o stare de angoasa si de slabiciune. Paradoxul relatiei oamenilor cu „libertatea” este acela ca mai intai el lupta pentru libertate, si apoi cu libertatea. Atunci cand au dobandit-o, oamenii nu stiu ce sa faca cu libertatea si cauta sa se afilieze unor stucturi care ii controleaza.
In timp ce libertatea este foarte atragatoare atunci cand nu exista, existenta ei aduce o brusca si neasteptata responsabilitate. Acest lucru duce la o anxietate ce poate fi coplesitoare. La nivel psihologic, libertatea aduce incertitudine si anxietate, in timp ce lipsa ei aduce certitudine si confort, si de aici tendinaa individului de a se cufunda in marea masa, lucru de care va profita imediat orice putere – o masa e infinit mai usor de manipulat decat fiecare individ in parte.
Fromm urmareste desprinderea omului din starea de unitate cu lumea naturala si sociala spre constiinta faptului ca este o entitate separata, asemeni copilului care prin nastere nu mai este una cu mama sa si devine o entitate biologica separata.
Trecem astfel de la perioada medievala, caracterizata prin lipsa completa a de libertate individuala, fiecare fiind legat de rolul lui din ordinea sociala, la Renastere si perioada Reformei, ce pregatesc terenul pentru realitatea lumii de azi. Capitalismul desavarseste aceasta cautare a libertatii, oferind omului intregul castig, dar si riscul deplin. Banii aproape ca au aruncat in derizoriu originea, casta. Individul devine acum liber fata de legaturile economice, sociale si politice, dar si fata de acele legaturi care-i ofereau siguranta si un sentiment de apartenenta. Lipsita de limite, lumea a devenit amenintatoare. „Noua libertate creeaza in mod necesar un puternic sentiment de nesiguranta si slabiciune, indoiala, singuratate si angoasa.”, iar Fromm se apleaca asupra a 3 moduri principale prin care oamenii incearca sa „fuga de libertate”:
- Autoritarismul: o structura autoritarista elimina optiunile si libertatea individului, scazandu-i nivelul de anxietate
- Imitatia: in absenta unui sistem autoritarist, indivizii se conformeaza la normele grupului, care devine noua autoritate pentru individ
- Distrugerea: fara un sistem autoritarist sau a normelor de grup, oamenii se autodistrug; si gasim aici o stima scazuta de sine, diferite adictii sau chiar suicid.
In spatele unei fatade de satisfactie si optimism, omul modern este profund nefericit. Se agata cu disperare de notiunea de „individualitate”, vrea sa fie „deosebit”. Ni se face cunoscut numele functionarului de la ghiseu, ne personalizam lucrurile, etc, ca expresie a nevoii de diferentiere, a setei de viata. Dar pentru este un „automat” el ia ca surogat orice tip de emotie sau senzatie palpitanta: a bauturii, a sportului, a trairii prin substituire a emotiilor persoanelor imaginare de pe ecran. Suna cunoscut, nu?
What do you think?